După cum știm cu toții, țigările sunt nocive. Ele reprezintă principalul „ingredient” în apariția cancerului pulmonar, dar și a multor altor afecțiuni grave. Cu toate acestea, ele continuă să fie comercializate fără restricții majore, iar explicația este simplă: aduc venituri uriașe la bugetul de stat.
În România, până la 75% din prețul unui pachet de țigări reprezintă taxe – accize și TVA. Practic, din fiecare pachet cumpărat, cea mai mare parte a banilor nu ajunge la producător, ci direct la stat. Este un paradox acceptat: un produs nociv este descurajat oficial, dar tolerat fiscal pentru că generează venituri consistente.
Situația nu este singulară. În Regatul Unit sau Franța, taxele pe țigări pot depăși chiar 80–85% din prețul final, ceea ce le face unele dintre cele mai scumpe din lume. La polul opus, în țări precum Indonezia sau Nigeria, taxarea este mult mai redusă, iar țigările rămân accesibile pentru o mare parte a populației. Diferențele arată clar că prețul nu este doar o chestiune economică, ci și una de politică publică.
Dar apare întrebarea esențială: dacă taxele ar crește și mai mult – să spunem chiar la un nivel echivalent cu 150% din prețul de bază – ar scădea numărul fumătorilor?
Răspunsul, din punct de vedere psihologic și economic, este „da, dar nu pentru toți”. Există două tipuri de reacții. O parte dintre fumători, în special cei ocazionali sau cei cu venituri mai mici, ar renunța sau ar reduce consumul. Prețul ridicat funcționează ca un descurajator real. În schimb, fumătorii dependenți ar continua să cumpere, chiar dacă ar resimți mai puternic impactul financiar. Dependența de nicotină nu este doar un obicei, ci o nevoie biologică, iar aceasta limitează efectul creșterilor de preț.
Mai apare însă un fenomen: piața neagră. Dacă prețurile cresc brusc și excesiv, o parte din consum se mută în zona ilegală, unde statul nu mai încasează nimic. De aceea, multe guverne aleg o strategie mai „subtilă”: cresc accizele treptat, în pași mici, dar constanți. Astfel, fumătorii se adaptează, iar veniturile la buget cresc fără a genera șocuri majore.
În același timp, există și un argument moral solid pentru taxarea ridicată. Tratamentele pentru bolile provocate de fumat, în special cancerul pulmonar, sunt extrem de costisitoare și, în mare parte, suportate de stat. Cu alte cuvinte, societatea plătește pentru efectele unui viciu individual. Din această perspectivă, taxele mari pot fi văzute ca o formă de echilibru: cei care consumă contribuie mai mult la acoperirea costurilor medicale generate.
Există și exemple radicale în lume. Bhutan a interzis vânzarea țigărilor, fiind una dintre puținele țări care au mers atât de departe.
Așadar, întrebarea rămâne deschisă: ar trebui statul să dubleze accizele la țigări? Este o măsură care ar putea salva vieți, dar care ar afecta puternic buzunarul fumătorilor și ar putea alimenta economia subterană. Între sănătate publică și realități economice, echilibrul nu este deloc simplu.
