Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, și-a radiat PFA-ul înregistrat într-o casă părăsită din comuna Mățău, județul Argeș. În cadrul acestuia, a încasat 40.000 de lei în octombrie 2025 de la compania Marsala Koncept SRL, cu sediul în Portul Constanța, implicată în exporturi de motorină către Transnistria.
Potrivit raportului administratorului judiciar, suma facturată pe baza unui contract de prestări servicii nu a putut fi justificată prin prestația efectivă, ceea ce a atras atenția ANAF. Marsala Koncept, controlată de Osman Elbis și asociată anterior cu Ionel Rusen, și-a redus cifra de afaceri cu peste 160 de milioane de lei în trei ani, din cauza „administrării frauduloase și operațiunilor fiscale neregulamentare”.
PFA-ul Cristela Georgescu a existat timp de cinci ani și jumătate, având activități în comerț online, consultanță în afaceri și management, servicii media și învățământ. Soții Georgescu locuiseră în Mățău după revenirea din Austria în 2022, vânzând anterior casa bătrânească pentru 100.000 de euro.



