

În ultimele zile se vorbește doar despre ancheta privind achiziția de vaccinuri care a adus României o „gaură” de 1 miliard de euro. Dar nimeni nu a văzut că tunurile financiare date de Euroins și City Insurance au totalizat 3 miliarde de euro, iar în 2 ani nu vedem niciun rezultat al unei anchete DNA.
„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – COTAR salută cercetările întreprinse de către Direcția Națională Anticorupție în legătură cu achizițiile supradimensionate de vaccinuri din perioada pandemiei, în urma cărora statul român ar fi fost prejudiciat cu peste 1 miliard de euro, dar, în același timp, nu înțelegem de ce DNA refuză încă a investiga și a-i trage la răspundere pe artizanii tunurilor financiare din piața de asigurări RCA din România.
DNA ar trebui să investigheze și să comunice public la ce rezultat a ajuns ancheta în cazul falimentelor City Insurance și Euroins. Conform lichidatorului judiciar al celor două companii de asigurări, expunerea totală solicitată de către creditorii firmei City Insurance este de 9 miliarde de lei, iar în cazul Euroins, aceasta este estimată la 5 miliarde de lei. Nu înțelegem de ce ancheta în cazul pierderii a 3 miliarde de euro din bani publici nu a fost făcută până acum de DNA.” (national.ro)
Eu nu cred că reprezentanții COTAR nu știu de ce DNA n-a deschis o anchetă cu privire la jaful făcut de firmele de asigurări. Fiindcă șefii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi trebuit băgați la pușcărie demult. Este cineva care nu știe cine conduce ASF-ul? Și cine lucrează acolo? Au cele mai mari salarii din țară. Rezerviști, fii, fiice, nepoți, nepoate, amante… Cum să se atingă DNA-ul atunci? Să le sară stelele în ochi la procurori?
Asta e țara numită România! Țara lăsată de președinții și partidele care s-au perindat la conducerea ei. Pe care nimeni n-o va putea schimba în viitorul apropiat, chiar dacă ar vrea. De ce? Deoarece atât de mult s-a predat, încât e greu să se mai elibereze. Noi n-avem un Viktor Orban. Atât de blamat de proști.
Angelo Davidescu


