„În 1996, viaţa artistică era destul de limitată în jurul nostru. Ani sarăcăcioşi, fără niciun orizont în faţă. Debandadă pe toate planurile. Ca şi acum, de altfel.
Tot stând şi gândindu-mă la ce aş putea să întreprind, am ajuns la concluzia că, pe moment, nu mi se întrezărea nicio şansă. Atunci, mi-a venit în minte o idee trăsnită. Am aranjat, prin intermediul unor amici din New York, o angajare la o casă de producţie de filme porno! Urma să semnez contract pe o perioadă de 8-12 luni. Totul era aranjat.
M-am prezentat la Ambasada SUA din Bucureşti (pe vremea aceea se afla în spatele hotelului „Intercontinental”). Depusesem deja dosarul pentru viză. Pentru că aveam şi invitaţie oficială, nu-mi făceam absolut niciun fel de problemă. Îmi achiziţionasem inclusiv biletul de avion dus, peste 1000 de dolari, cu escală la Viena, de la o agenţie de turism din Piaţa Victoriei.
Am stat cuminte la coadă, la ambasadă, până mi-a venit rândul. Am ajuns în faţa ofiţerului consular, mi-a pus întrebări, i-am dat răspunsuri.
Aşteptam viza. Ofiţerul: „Mulţumim. Mai poftiţi pe la noi. Nu vi se poate elibera viza!”
Mi s-a făcut rău la propriu. Am văzut negru în faţa ochilor. Am simţit cum mi se scurge calciul din oase. Îmi prevedeam un viitor roz, la propriu şi la figurat (!), în America şi totul s-a ruinat într-o secundă.
Nu ştiu cum am coborât la un demisol, probabil, unde se afla toaleta pentru bărbaţi, să mă spăl pe faţă şi să beau apă. N-am apucat să intru în toaletă, pentru că am căzut inconştient în faţa uşii.
M-au observat o femeie de serviciu şi un angajat la întreţinere, care mi-au sărit în ajutor. Femeia mi-a dat să beau apă din pumnul ei.
Mi-am revenit din şoc şi m-au condus afară, pe braţe.
Şi uite-aşa mi s-a năruit, la prima încercare, visul american!” (Costin Mărculescu)
