Actual

Atipicul primar Constantin Banacu. Un om între oameni

Constantin Banacu este un primar atipic. Un caracter și o personalitate extrem de puternice. Trăsătura definitorie este noblețea sufletească. Sare în ajutorul semenului ori de câte ori este nevoie. Nu întâmplător se află la al cincilea mandat consecutiv. Oamenii îl iubesc și îl respectă.

Deseori este văzut cosind prin comună. În instituțiile de învățământ, ștergând geamuri și dând cu mopul, împreună cu femeia de serviciu sau însoțit de angajații primăriei. Nu se dă la o parte când este vorba de o racordare la apa potabilă, de o intervenție unde apare o defecțiune. Nu îi este rușine să-și schimbe pantofii cu cizmele, să pună mâna pe cazma, să folosească cu îndemânare sculele. Singurul lucru care i se ”reproșează” este zgârcenia cu banii primăriei, bani publici. Negociază până la sânge prețul fiecărei lucrări în parte.

L-am întrebat pe edilul-șef al Bărbăteștiului de ce face toate acestea, pentru că nici de departe nu intră în atribuțiunile domniei sale. Mi-a răspuns scurt: ”Din plăcere. Nu pot sta. Îmi este drag.”

Trei proiecte sunt depuse pentru programul de investiții ”Anghel Saligni”. Primul, asfaltarea ultimelor ulițe din comună, pe o distanță de 1,517 km,  plus drumul care duce spre Pătrunsa, 3,4 km. Al doilea, reabilitare alimentare cu apă: înlocuirea țevii de fier existente (2 km) cu polipropilenă. Al treilea, 5,6 km de rigole de scurgere pe DJ 646 E, între Bârzești și Bărbătești, realizarea a 124 de podețe care facilitează intrarea în proprietățile oamenilor, rigole carosabile în dreptul instituțiilor publice, parcări unde se permite turnarea unui strat de beton între asfaltul existent și rigole – spațiu folosit pentru trotuar.

”Fac tot ce îmi stă în putință să duc la finalizare cele trei proiecte. Vă dați seama, nu ar mai exista nici măcar un centimetru de stradă cu pământ. Totul, asfaltat. Până sâmbătă (9 aprilie), se depune proiectul pentru gaze, împreună cu localitățile Stoenești și Costești. Sper să obținem finanțare” ne-a declarat primarul Constantin Banacu.

Am avut și o curiozitate. De ce longevivul primar poartă plete? Ne-a răspuns: ”Idolul meu în tenis a fost Ilie Năstase. În vacanțe, jucam tenis cu rachete construite din… lemn! Îmi plăceau, la el, jocul, temperamentul. Dar și pletele. L-am copiat, într-un fel. Și m-am obișnuit așa!”