Atât media locală cât și cea națională au scris de-a lungul timpului despre managementul de excepție al lui Cătălin Avan, primarul localității Păușești, din județul Vâlcea. Și, automat, despre realizări.
Nu are sens să facem un rezumat al proiectelor definitivate, e de ajuns să vizitezi comuna respectivă și ochiul ți se va încânta.
Ceea ce impresionează în mod deosebit este faptul că primarul a considerat și consideră prioritatea numărul unu ȘCOALA. În centrul atenției stă permanent COPILUL. Dezvoltarea lui pe toate planurile. În acest sens, Cătălin Avan a creat toate condițiile, astfel încât procesul de predare-învățare-evaluare să fie unul de excepție. Cu rezultate remarcabile. În jur de 60 de elevi din localitățile învecinate fac naveta la Școala Gimnazială Păușești-Otăsău, să învețe aici. Inclusiv doi elevi din Râmnicu Vâlcea, deși distanța este de peste 30 de kilometri. Un fenomen inedit pentru România. De ce foarte mulți copii din județ ar dori să învețe în această instituție de învățământ? Răspunsul este simplu și ni-l dă directorul școlii, profesorul de biologie Fota Nicolae-Cristian: „Datorită rezultatelor obținute la examenul de evaluare națională, suntem în top trei la nivel județean. Datorită rezultatelor la diferite concursuri și olimpiade județene și naționale. Datorită bazei materiale existente, inclusiv programul național „masa caldă”. Avem cadre didactice foarte bine pregătite, titulare pe post, dornice de afirmare. Primarul Cătălin Avan a prioritizat învățământul din localitate, oferind stimulente financiare tuturor elevilor care obțin rezultate școlare remarcabile.”
(După alegerile din 9 iunie, veți putea citi un interviu spectaculos cu edilul-șef al comunei vâlcene Păușești. Veți afla inclusiv etimologia numelui de familie, Avan, și rădăcinile macedonene.)
Elisei Virgil



