Actual

„UN ANTIVACCINIST LA SĂNĂTATE, O CONSPIRAȚIONISTĂ LA INFORMAȚII” 🤣

Asta scriu ziarele progresiste americane, care au dat în bengăneală după ultimele nominalizări pentru posturile din administrație făcute de Trump.
Se referă la Robert Kennedy Jr. – numit între timp la conducerea Departamentul de Sănătate și la Tulsi Gabbard – numită Directorul Serviciului Național de Informații, responsabil cu coordonarea celor 18 agenții de informații ale țării.
Despre Gabbard, presa progresistă scrie că este „o persoană controversată din cauza relațiilor sale cu regimurile lui Bashar al-Assad și lui Vladimir Putin, stârnind mari îngrijorări. Ea a reluat, de asemenea, narativul Moscovei, acuzând Ucraina sau Occidentul că se află în spatele războiului declanșat de Putin, în timp ce a repetat și teoria ”conspirației” despre presupusele laboratoare americane de arme biologice din Ucraina.”
Laboratoare care nici c-au existat. 😅 Deci cine are o relație cu regimul Putin este un pericol pentru America. Deoarece s-ar putea să-l determine să fie de acord cu încetarea războiului și începerea tratativelor pentru pace.
Păi ce-ar putea fi mai periculos decât atât pentru America? Ce șăfi peste lume mai suntem noi, dacă susținem pacea? Noi susținem democrația, prin forța armelor. 😅
Ideile astea, că dacă susții încetarea imediată a războiului ești putinist, circulă și prin creierele prăjite ale multor români, îndobitociți total de o propagandă pro-război. Nu ne-au ajuns pierderile de peste 10 mld. EUR din cauza acestui război.
Păi daaaa, că noi suntem și viteji, fiind situați la 7 min. de rachetele Kinjal, prima țintă în caz de escaladare.
Angelo Davidescu