O stare de fapt care persistă de ani și ani în Gara CFR Govora este unicat în România. Un adevărat focar de infecție. Nu îți vine să crezi că încă nu s-au luat măsuri de curățenie și protejare.
Ca în mai toate gările (haltele) mici din țară, trenurile de călători sunt din ce în ce mai rare și, automat, călători extrem de puțini. Pe vremuri, Gara CFR Govora avea peronul plin: turiști care veneau și plecau cu trenul în și din renumita stațiune balneară. Acum abia mai zărești câte doi, trei.
Stilul arhitectural al clădirii gării e unul interesant, modern. Angajații, câți or mai fi ei, au grijă ca peronul să fie plin de ghivece cu flori. Un lucru este cu adevărat înfiorător: tunelul subteran care face accesul de pe peron către liniile de cale ferată (cinci la număr, primele trei – dezafectate, celelalte două – funcționale) este plin de materii fecale. Nu ai cum să-l folosești. Imposibil. Așa că accesul se face traversând cele trei linii dezafectate.
Un angajat al gării ne-a explicat că nu au cum să închidă tunelul. Probabil așa spune legea. Dar el, repet, e nefuncțional, nici măcar un singur călător nu-l traversează! E simplu să sudeze câte o plasă de fier beton la fiecare intrare și, bineînțeles, să dezinfecteze.
(Acest articol, promit, va ajunge pe masa ministrului de resort. Credeți-mă, așa ceva, o suprafață plină de rahat uman, pe peronul unei gări din România e inimaginabil!)
EVD