Social

ESCROCHERIE PE FAȚĂ

Există în mediul online niște campanii de promovare a unor produse farmaceutice care, în opinia mea, sunt penale. Însă mascate. Ele încep cu promisiuni mirobolante: „Cum să trăiești 120 de ani sănătos!” „Vrei să fii potent și la 90 de ani?” „Vrei să-ți recapeți vederea, să vezi ca la 20 de ani?” Și alte astfel de promisiuni abracadabrante. Cele mai multe plecând inițial de la tratamente naturiste, atenție!
Bun, deschizi link-ul. Și ești introdus într-o întreagă poliloghie medicală. Domeniu în care tu ești profan. Citești, citești, citești… ești condus prin labirinturi de tot felul felul de explicații științifice. Girate, ATENȚIE, de somități medicale cunoscute în domeniu. Care fac declarații ce susțin minunile.
Îți pierzi răbdarea. Băi, nu mai ajunge la concluzie odată? Și continuă, și continuă cu argmentația… La final, ți se oferă soluția… Un anume medicament de ultimă oră. Nicidecum tratament naturist, cum ți s-a spus. Înșelăciune pe față, dacă nu te duce mintea să faci judecăți diferențiate.
Da, dar stai să vezi acum! Ca să fii fericitul beneficiar, ce trebuie să faci? Produsul costă peste 300 de lei. Iar tu poți avea un „mare noroc”. Să-l cumperi online la „doar” 159 lei.
Mai toate produsele, pastilele, costă 159 de lei. Că sunt pentru curățarea vaselor, a colonului, a bilei, pentru vedere, pentru mărirea potenței etc… 159 de lei. La ofertă, atenție! Mai sunt doar 10 produse pe stoc. Întotdeauna. În farmacii naturiste sau de ce or mai fi nu le găsești. Doar online.
Cum să beneficiezi tu de o asemenea oportunitate nemaiîntâlnită? Aici e aici. Ți se pune în față o ruletă. Iar dacă ai noroc, ai câștigat! Cumperi produsul la 159 de lei, în loc de 300+. Și, bineînțeles, ce să vezi?
După ce apeși, se-nvârte ruleta. Hopaaa…! Te declară câștigător. Întotdeauna. Uraaaaa…! Ai câștigat! Ești fericit. Ai câștigat la promoție. Cumperi la 159 de lei. Dacă îi crezi, trăiești, vezi și tufi 120 de ani. Ce-ți mai trebuie?
Întrebare: Cum de autoritățile permit o asemenea hoție pe față, care sfidează bunul simț și inteligența? Ale celor care le mai au, of course. Zici că trăiești în lumea a patra.
Altă întrebare: Cum de somități ale lumii medicale acceptă să le fie asociată imaginea cu asemenea escrocherii? Atenție, mai dau și declarații persuasive.
Dar, întrebarea rămâne: de ce autoritățile acceptă „combinația” asta penală? Pentru bani? E clar. Dar nu și suficientă. Fiindcă există o masă de proști care cred că ruleta le aduce norocul. Întotdeauna puterea se bazează pe proști. Și îi iese mereu. E bătaie de joc pe față.
David Angelo