Biblia afirmă că omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Ce-nseamnă asta, de fapt? Concret!
Asta înseamnă că, ființial, omul este structurat după patentul divin. Este dotat cu personalitate, individualitate, manifestate pe mai multe planuri: 1. planul cognitiv, rațional – este capabil să cunoască realitatea prin procesarea informațiilor care provin din observarea realității: exterioare și interioare; se poate cunoaște pe el însuși și lumea în care trăiește, cu limitele de rigoare; 2. planul afectiv-emoțional; este capabil să dezvolte sentimente, afecte, față de ceea ce îi revelează realitatea 3. planul volițional; este înzestrat cu voință proprie, cu LIBER ARBITRU. Nu este programat.
Iată de ce nu accept, inclusiv în probleme teologale, o autoritate care să-mi explice mie ceea ce să cred, cum să cred. Mi-ar anula personalitatea, capacitățile rațional-afectiv-voliționale care mă definesc ca o copie a Ființei divine. Și nu accept ideea că Dumnezeu m-ar trage la răspundere dacă le-aș folosi, în cel mai sincer mod, fără a mă supune judecății vreunei autorități exterioare. Oricare ar fi ea.
Supunerea irațională față de o autoritate exterioară conștiinței, doar fiindcă beneficiază de o recunoaștere copleșitoare, împotriva argumentelor furnizate de rațiunea proprie, abandonarea ei, este o negare a afirmației: „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
Ce-nseamnă asta? Individualism dus la extrem? Eșuarea în erezie? Nicidecum. Oamenii inspirați rămân inspirați. Au fost mesageri pentru timpul istoric și cultural în care au trăit. Tu, cel de astăzi, trebuie să preiei inspirația lor și s-o faci relevantă pentru timpul în care trăiești. Cel prezent. Altfel, devii neînțeles. Biblia conține principii universale, eterne, ascunse în tradiții și mentalități antice.
Aici i-am pierdut pe mulți. Unde mai este credința atunci? Este dincolo de rațiune. Dar nu irațională. Fiindcă Dumnezeu nu mai e rațional atunci. Când ajung la concluzia că Dumnezeu este irațional prin actele sale, atunci trebuie să recunosc că rațiunea mea e depășită. Aici intervine credința.
David Angelo
