Actual

CREDEAȚI CĂ AU ÎNVĂȚAT CEVA?

Constantin-Bogdan Matei (44 de ani) a fost numit președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Sport (ANS). Decizia a fost publicată aseară în Monitorul Oficial. (gsp.ro)
Cine este acest domn? Fost parlamentar PSD. Suplinitor de profesor de Educație Fizică, a luat la titularizare în primul an, în 2006, nota 2,75. Pe atunci avea 25 de ani. Un an mai târziu, alt rateu, a luat 5,25. În 2011 s-a încris în PSD. Și la un an după ce s-a înscris în PSD, în 2012, în sfârșit, a „reușit” să ia examenul de titularizare.
La începutul mandatului de parlamentar, Matei a fost autorul unei gafe colosale. A fost întrebat de un reporter de la Antena 1:
„Știţi că există un pachet de legi al lui Hammurabi (adică o serie de legi de acum 3.700 ani! n.m.) care nu a fost votat de Parlamentul anterior, ce veţi face când va veni proiectul de lege în Parlament?” Matei a replicat: „Aşa cum am spus, suntem la început. Daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem”. Ptiu, ptiu, ptiuuu…😅
În iunie 2019, în timpul unei ședințe a Comitetului Executiv al PSD, Bogdan Matei, ministru în funcție în guvernul Dăncilă, și-a aprins o țigară. Evident, o ilegalitate! „Din reflex mi-am aprins-o. Nu mi-am dat seama de gest, dar am stins-o.” 😄
Deci oamenii n-au învățat nimic din ceea ce se întâmplă. Să termine odată cu numirile pe criterii de obediență față de partid. Să dea un restart în administrație, să treacă la promovare pe criteriul meritocrației. Dai sportul românesc pe mâna unui astfel de politruc incult?
Angelo Davidescu