Cu toate că i-am fost simpatizant sincer în vremea când strălucea ca primar la Oradea, după prestația de până acum ca șef de guvern nu pot să nu mă întreb: cine conduce România? Bănuiesc două variante la fel de neplăcute: ori Ilie Bolojan e pur și simplu depășit, ori, Doamne ferește!, interpretarea mea e greșită și am intrat pe arătură cu tot felul de teorii „conspiraționiste” – după cum m-au rugat unii să formulez mai elegant.
Dar să trecem la cifre, că ele nu mint (deși politicienii încearcă sistematic să ne convingă de contrariul): 50 de miliarde de lei – pierderi totale din TVA neîncasat în 2024; 3,6 miliarde de euro pe an aruncate pe apa Sâmbetei pentru pensii speciale; 10% din PIB – evaziune fiscală anuală, ceea ce înseamnă aproximativ 32–33 de miliarde de euro dispăruți ca prin farmec. Totală gaura anuală în buget? Aproximativ 47–50 de miliarde de euro.
Și dacă am începe să calculăm și ingineria financiară, v-ați smulge părul de pe cap!
În loc să pună frână acestor hemoragii financiare, Guvernul Bolojan pare că a primit un manual greșit sau… habar nu are ce să facă cu el. În loc să combată evaziunea fiscală și necolectarea TVA, a mărit taxe și impozite. În loc să elimine pensiile speciale și să reformeze sistemul, le-a menținut. În loc să reducă costurile la energie, carburanți și utilități, a mărit povara fiscală pentru oamenii simpli. În loc să elimine intermediarismul și “căpușele” economiei, a ales să apese pe accelerația bugetare… fără frâne.
Rezultatul? O adevărată crimă – economică – pentru buzunarele românilor. Bănuțul văduvei și al orfanului nu a fost protejat, ci pur și simplu… dat „cu drag” mafioților economici, ca să mă exprim plastic.
Adevărul gol-goluț e acesta: promisiunile sclipitoare s-au transformat în praful de pe tobă. Și acum, în loc de reforme, avem tăieri de pensii și salarii, TVA mărit și investitori străini care se uită la România ca la o naf. Guvernul (și premierul) par mai degrabă spectatori decât conducători.
Așa că întreb din nou, pe limba poporului: este premierul nostru incompetent… sau doar execută ordinele cu aceeași disciplină cu care a pus bețe în roate economiei?



