Terorismul, generic vorbind, apare atunci când un grup etnic, religios nu se mai simte apărat de dreptul național sau internațional. Este răspunsul disperat la o agresiune în fața căreia nu mai ai nicio formă de apărare legală. Când nu mai există nicio instanță la care să mai apelezi. Când ești pus în fața dilemei: ori noi, ori ei.
Până la începutul anilor `90, cazurile de terorism au fost rare. Mai toate legate de conflictul Israel – Palestina și de războiul catolico-protestant din Irlanda de Nord. Când a explodat terorismul islamic? Odată cu invazia Afganistanului și Irak-ului. Puteau fi soluționate acele conflicte pe baza dreptului internațional, prin implicarea ONU și a instituțiilor sale?
Evident. Vorbim de organizația care reunește cele peste 190 de țări din lumea asta. Care are pârghiile diplomatice, economice și militare să constrângă orice stat să se supună dreptului internațional. S-a mai făcut asta după 1990? Nu. S-a recurs direct la forță din partea unor puteri care și-au arogat dreptul de a deveni arbitru internațional. În funcție de interesul lor direct în regiune.
Dacă s-ar fi respectat dreptul internațional, n-ai mai fi avut nici episoadele Serbia, Afganistan, Irak, Libia, Siria, Yemen, Sudan, Somalia etc., nici terorism – reacția unor forțe care au înțeles că nu mai pot fi apărate de nimeni, trebuie să se răzbune singure. Nici măcar al-Qaeda, Isis, Houtti etc. Create cu complicități, pentru a lupta împotriva dușmanului de la momentul acela.
Terorismul este creația indirectă a încălcării dreptului internațional. Punct. Când știi că nimeni nu te mai apără, nu mai judecă drept cauza care te privește, ce alternativă mai ai? Pui mâna pe topor, rangă, AKM. E ușor să judeci când nu ești în cauză. Doamne ferește, să ajungi în situația aia! Mulțumește-I că n-ai ajuns. Alții au ajuns.
Terorismul este opera unor politicieni demenți, fără niciun Dumnezeu. Care și-au abandonat misia, principiile de coexistență pașnică între popoare. Nimeni nu vrea să moară gratuit. Ci doar când înțelege că nimeni nu vrea să-i mai apere cauza. E greu să înțelegi asta când ori nu ești sincer, ori nu poți judeca liber, detașat. Când ții cu cineva, nu mai ești lucid, automat devii partinic. Și atunci vorbim degeaba.
Angelo Davidescu
