Gestul lui Cristian Preda a fost spectaculos. Diploma ruptă, camerele pornite, mesajul livrat. Un moment perfect pentru televiziune. Emoție, revoltă, principii. Tot pachetul.
Doar că apare întrebarea incomodă.
Unde a fost această furie când corupția devenea politică de stat? Când funcțiile publice se împărțeau pe pile? Când instituțiile erau umplute cu incompetență bine conectată? Când meritocrația era călcată în picioare, zi de zi, fără pauză publicitară?
România nu duce lipsă de nedreptăți. Le vedem zilnic. Le trăim zilnic. Și totuși, marile boli ale sistemului n-au produs același dramatism, aceeași explozie morală, aceeași nevoie de gesturi radicale.
E ușor să rupi o diplomă. E un act rapid, vizibil, sigur mediatic. Mult mai greu este să rupi complicitatea tăcerii, să deranjezi constant, să ataci frontal mecanismele care au transformat statul într-o rețea de favoruri.
Problema nu e protestul. Problema e selecția indignării.
Pentru că atunci când revolta apare doar când te lovește personal, iar marile mizerii publice rămân simple decoruri, nu mai vorbim despre principii. Vorbim despre conveniență.
Ion Belafonte
