Actual

Se dorește cu adevărat eradicarea consumului de droguri în România? Că de putut, se poate!

Joi, 9 noiembrie, la Palatul Victoria, a fost organizată o întâlnire, având ca temă prevenirea și reducerea consumului de droguri. Au fost prezente organizații nonguvernamentale, implicate în fenomen, și principalele instituții cu atribuții în domeniu.

„Ne propunem ca în România să avem în fiecare județ centre pentru combaterea adicției, pentru recuperarea consumatorilor de droguri. Există o categorie foarte vulnerabilă – copiii și adolescenții, pentru care trebuie să găsim soluții”, a afirmat ministrul Sănătății Alexandru Rafila, citat de HotNews.ro.

La masa discuțiilor, vorbărie, așa cum suntem obișnuiți. Fără nimic concret sau interesant. Printre altele, s-a propus și ” dezincriminarea posesiei de droguri pentru consum propriu”.

În iunie 2012, un român, de 21 de ani, Ionuț Gologan, care lucra  ca șofer pentru o firmă din Germania, a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur, având asupra sa 1,5 kg de metamfetamină.

”Statul Malaysia are o politică extrem de dură în această privinţă. Conform legislaţiei locale, persoanele implicate în traficul de droguri sunt condamnate la pedeapsa capitală. De asemenea, deţinătorii de droguri sau de stimulente amfetaminice primesc condamnări la închisoare pe termen lung şi pedepse corporale.”

Ionuț, singurul copil la părinți, a fost condamnat la moarte, apoi pedeapsa i-a fost comutată: 20 de ani de închisoare.

Tatăl tânărului se luptă și acum, după 11 ani, să-și aducă fiul la o închisoare din România. Eforturile sunt în zadar. Guvernul malaysian este neîndurător când vine vorba de droguri. Ionuț a fost bătut, până a rămas fără dinți în gură.

Poate unii dintre voi gândiți că românul nostru nu merită 20 de ani de închisoare, pedeapsa e prea aspră. Așa am gândit și eu la început. Atenție: să presupunem că un  malaysian a consumat din drogurile aduse de Ionuț, a urcat la volan și, din cauză că era drogat, a pierdut controlul volanului și a intrat violent pe trotuar, omorând, pe loc, trei copii care mergeau pașnic spre școală. Astfel de evenimente tragice au avut loc recent și la noi în țară. Haideți să fiu mai simplu: ce pedeapsă i-ați aplica voi unui drogat care vă accidentează mortal mama/tatăl, copilul, soțul/soția, prietenul/prietena?

E posibilă eradicarea consumului de droguri în România? Normal că da. Eu aș testa începând cu elevii de liceu și studenții. Și pe toți angajații. În etape. În timp. Consumi droguri? Cinci ani de pușcărie! Te prind drogat la volan? Zece ani de pușcărie și permisul suspendat tot zece ani! Comiți un accident fiind drogat la volan? Cincisprezece ani de pușcărie și suspendarea pe viață a permisului de conducere! Accident mortal, drogat la volan? Pușcărie pe viață! Dacă ar exista astfel de legi, nu știu cine ar mai consuma sau ar vinde droguri.

Suntem conștienți că nu se vrea eradicarea consumului de stupefiante în România. Dintr-un simplu motiv: copii cu părinți bogați, influenți, politicieni, polițiști, artiști etc. consumă! Ei nu vor să-și facă rău singuri!