Editorial

„FERMIERII OLANDEZI PROTESTEAZĂ ÎMPOTRIVA OBIECTIVELOR COMUNISMULUI GLOBAL, CARE DOREȘTE SĂ MÂNCĂM GÂNDACI ȘI CARNE ARTIFICIALĂ!”

Analistul politic și experta în drept Eva Vlaardingerbroek a spus, în cadrul unei intervenții la o televiziune americană, că protestele fermierilor olandezi sunt cauzate de agenda „COMUNISTĂ” a Guvernului de la Haga. Ea a afirmat că liderii olandezi nu acționează de capul lor, ci urmăresc implementarea agendei 2030.

„E COMUNISM până-n măduva oaselor. În esență, dacă statul vine și spune: îți voi confisca proprietatea pentru un așa-zis „bine mai mare”, nu știu ce-ar putea fi mai mult, știi, esențial pentru comunism decât atât. E COMUNISM și se face la SCARA GLOBALĂ, pentru că este mai mare decât agenda guvernului olandez.

Da, este adevărat că guvernul olandez vrea pământul fermierilor pentru că vor să găzduiască noi imigranți, dar și pentru că aceștia urmăresc interesele Agendei 2030. Acestea sunt restricțiile și regulamentele climatice impuse în toată lumea. Ei vor să mâncăm gândaci, vor să mâncăm carnea falsă pe care o produc ei. Deci este clar că nu doar poporul olandez va fi afectat”, a explicat ea.

Reamintim că fermierii olandezi protestează împotriva unor măsuri impuse de Guvernul lui Mark Rutte, în urma cărora ar trebui să reducă cu 30% numărul animalelor pe care le cresc, pentru a combate o „criză a azotului”. Ei acuză, așa cum explica un fermier, că guvernul urmărește să-i bage în faliment pentru a le lua pământurile, dar și pentru a elimina mâncarea normală din consum. (ziuanews.ro)

Comunismul din China sau din Rusia le repugnă, dar cel impus de Davos, Washington și Bruxelles este acceptat de dobitokenii încă aflați în transa occidentalismului. Degeaba le spui că China și Rusia pot fi acuzate că au regimuri politice autoritariste, dar nu sunt state comuniste. Fiindcă într-un sistem economic comunist nu există miliardari.

În ce regim comunist există miliardari? Niciunde. Or China și Rusia sunt pe locurile 2 și 3 la numărul de miliardari, după USA. Ceaușescu a fost miliardar? Copiii lui? Fidel Castro a fost miliardar? Dar în Coreea de Nord? În niciun stat comunist nu există miliardari. E un nonsens.

Adulatorii Occidentului actual, nedemocratic, rupți de realitate, incapabili de a raționa liber, vor fi cei care vor pune umărul la instaurarea comunismului la scară globală. Dacă vine de la Occident… trebuie să fie bun. Cine se opune comunismului occidental e cu rușii.

 

David Angelo