Sebastian Tîrțîrău, un misionar neoprotestant, este singurul romîn – și, din câte se știe, singurul alb din America de Nord și din Europa – care a fost adoptat de un trib de bosimani din Namibia.
Sebastian s-a născut în Botoțani, într-o familie cu 5 copii, parinții fiind profesori de filozofie și istorie. Și el a predat un timp istoria. În 1995, vinde tot și pleacă în Africa.
„Intenția mea a fost de a căuta un sens diferit vieții mele”, își explică el gestul. Descoperă lumea fascinantă a deșertului Kalahari, documentându-se pentru o lucrare despre culturile primitive ale Africii.
Împreuna cu Dan Serb, un prieten din Făgăraș, ajunge în Namibia, la Grootfontein (Fântîna Mare), ultima localitate la graniță cu deșertul Kalahari, într-un sat de boșimani.
Dupa încă șase ore de drum hurducăit, pe călduri teribile – peste 50 de grade la umbră – sunt lăsați în satul Tsumkwe, din nord-estul Namibiei.
„Am fost șocați”, povestește Sebastian. „Colibe din paie și crengi, oameni în piei de animale, tufișuri și nisip peste tot.” Sunt 40 de grade ziua și minus 5 noaptea. „Am mâncat cu ei, am dormit cu ei, am mers la vânătoare cu ei și așa am devenit prieteni.”
Românii sunt impresionați de viața mizeră pe care o duc boșimanii: „Sărăcia este imensă acolo, iar mortalitatea la copii este foarte ridicată, din cauză de foamete, malarie și diferențe mari de temperatură. Cei mai mulți dintre acești copii sunt goi, fără îmbrăcăminte sau acoperământ.”
Românii își petrec aproape două luni în satul african. Cand proviziile li se termină, se „înfruptă” din aceleași feluri de mîncare ca ăi localnicii: carne de kudu, de girafă, de antilopă sau, cînd nu mai e nimic altceva de mâncat, carne de elefant.
„Boșimanii nu omoară elefanți decât atunci cand le e foarte foame. Mai mănâncă tot soiul de ierburi, rădăcini și niște pepeni sălbatici, denumiți Tsamma melons.”
„La plecarea mea de acolo, mi-am promis că mă voi întoarce cu ajutor”, spune Sebastian.
Cu sprijinul fundației pe care a înființat-o, le construiește sisteme de apă potabilă, care funcționează pe bază de energie solară, aduce medicamente și echipamente la spitalele locale, provizii pentru supraviețuire în sezonul uscat.
„Albul cel înalt” sau „Șacalul” Sebastian este adoptat de către trib în 1998, printr-un ritual pe care românul a promis că-l va ține secret.
„Ceea ce pot să spun e că mi-au dat trei nume, unul politic, unul social și unul spiritual: Nkao, care înseamnă Șef, Kamuanga, care înseamnă Albul cel Înalt, și Po – Șacalul, cel care apare și dispare în mod misterios, protectorul copiilor în credința locală. Progresez în învățarea limbii, și ei sunt foarte mândri de asta. De obicei, ei nu adoptă pe nimeni, căci nimeni nu este interesat de situația lor.”
Tribul este decimat, explică Sebastian, de presiunea lumii civilizate. Companiile de diamante au descoperit zăcăminte în deșert și îi forțează pe boșimani să plece de pe teritoriile străbune.
„Guvernelor Botswanei și Namibiei nu prea le pasă de traiul lor tradițional și vor să îi oblige să devină cetățeni care să voteze și să plătească taxe. Numai vreo 50.000 de boșimani au rămas pe teritoriul a patru state – Botswana, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.”
Sebastian Tirtirău este președintele fondator al Societății Pelerin (Pilgrim Society) din Canada, Quebec, cu filiale în Australia și America. Împreună cu alți câțiva români, botoșăneanul luptă să-i salveze pe ultimii boșimani de pe continentul african.
Unul dintre triburile de boșimani a fost salvat de malaria care amenința să-i decimeze. Botoșăneanul i-a învățat să mănânce mult usturoi. Efectele curative ale acestuia au făcut ca tribul să scape de malarie și să supraviețuiască.
Sebastian, prin fonduri colectate de la comunități religioase, oameni de afaceri, a construit zeci de sisteme de apă potabilă, puțuri la mare adâncime, pentru comunități de băștinași care trebuiau să meargă 20-30 km pe jos pentru a aduce apa necesară preparării hranei.
Ei bine, acești oameni n-au nevoie de lumina reflectoarelor – unul singur l-a invitat, Radu Moraru – , de recunoașterea și aplauzele societății. Acești oameni fac ceea ce ar trebui să facă Biden, Ursula și ceilalți lideri ai lumii. Am avut ocazia să-l cunosc.
Dar de ce să faci asta, când există atâta balast uman pe planetă? Oricum trebuie să scapi cumva de el. Noi mărim bugetele pentru înarmare, la trilioane de dolari anual. Ca să „salvăm pacea”.
Oare cât timp va mai trebui să se trezească planeta? Și liderii actuali care o conduc să-și primească pedeapsa cuvenită? Că au comis genocid!
David Angelo
