Editorial

Se știa cu ani în urmă de criza economică. Era planificată

Câteodată, rămâi mască. Nu știi ce să mai crezi. Încerci o logică și lucrurile te depășec. Îți pui întrebări, încerci să răspunzi. Degeaba. Apoi, automat, te gândești la conspirații.

O să vă relatez o povestioară. Adevărată. Înainte cu câteva luni de alegerile parlamentare, mă aflam la sediul central PNL, din Modrogan. Ar fi trebuit să am o întâlnire cu Ludovic Orban. O problemă personală. (Întâlnirea nu a mai avut loc din cauza vizitei inopinate a ambasadorului Israelului la București și a unei delegații de profesori universitari.)

Am avut timp să discut pe diverse teme cu amicul meu, actualmente deputat liberal. La un moment dat, mi-a spus că în viitorul apropiat va izbucni o criză economică fără precedent. Că oamenii își vor cheltui banii exclusiv pe alimente. Și că piața imobiliară, în plină criză economică, va scădea.

Nu l-am crezut, deși îmi spunea cu cea mai mare convingere. A avut dreptate. Nu-l întreb nici acum de unde a avut asemenea informații.

Un lucru e cert: totul e planificat. Inclusiv războaiele. Și pandemiile. Noi, populația, suntem o simplă masă de manevră.