Editorial

Douăzeci-douăzeci și doi: Viorica e cu noi!

Cred eu că despre Viorica Dăncilă nu ar fi trebuit să audă nici măcar toți locuitorii orașului Videle. Pentru că nu s-a remarcat cu nimic. O simplă ingineră de foraj, care a predat la liceul de specialitate din localitatea unde își are reședința.

În intervalul de timp dintre tocarea păstârnacului și dresul cu ou al ciorbei, s-a gândit că nu ar fi rău să se apuce de politică. Și s-a apucat. Silitoare, ascultătoare, umilă. Ca să acceadă. A reușit. Consiler local, consilier județean, două mandate de europarlamentar, președinte interimar PSD, premier, candidat la președinția României, unde s-a bătut cu Iohannis în turul doi. Băh, ești nebun?!

Zilele acestea și-a dat demisia din partidul care a propulsat-o. Iată ce a declarat: „După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formaţiuni politice noi. Partidul ,,Naţiune Oameni Împreuna” (NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroşi, oameni care au decis să nu mai stea deoparte. Nu a fost uşor ca după 26 de ani în care am activat în Partidul Social Democrat să fac acest pas. L-am făcut însă pentru că NU mă mai regăsesc în PSD, nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am tradat, ei ne-au trădat pe mulţi dintre noi, au dezamagit încrederea acordată de foarte mulţi români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune şi rele.”

Nu se mai regăsește în PSD! S-a tot căutat și nu s-a mai găsit!

Ne amintim de gafele catastrofale pe care le-a comis în ceea ce privește politica internă și externă, stâlcirea unor termeni în limba română, folosirea lor în contexte de râdeau și curcile, și găinile pitice, și rățoii subnutriți. A ajuns personaj de comedie. Nu se putea mai rău. Ba da! A scris și o carte, unde l-a făcut cu ou și oțet pe Dragnea, cel care a ajutat-o să parvină. Urât! Ar fi putut să stea cuminte în banca ei. Nu la Banca Națională, unde a ocupat un post pe care ar fi trebuit să-l ocupe altcineva competent.

Pe timpul mandatului de premier al Vioricăi Dăncilă, ne era pur și simplu rușine că suntem români. Stăteam cu sufletul la gură când se afla într-o vizită externă. Să nu confunde Afganistanul cu Pakistanul sau să i se adreseze vreunui președinte cu Majestatea Voastră!

Viorica Dăncilă o ia de la capăt, nu mai poate sta deoparte. Pentru binele nostru, al tuturor! E nemaipomenit! La asemenea vremuri ne trebuie și puțin umor!