În urmă cu ceva ani, am scris despre Băsescu. Adevăruri. Cel puțin 300 de cetățeni din lista de prieteni de pe facebook au dispărut. În sute de comentarii am fost făcut cu ouă și oțet. Jigniri grosolane. Le supărasem idolul. Un idol construit din căcat. Un turnător oribil al vechii securități. Își vindea colegul și prietenul din studenție. Bea cu el la masă, mâncau împreună, râdeau, se distrau, apoi îi făcea rău, fără ca acesta să fie măcar vinovat. Inventa.
Să mai scriu cum o voia pe Udrea președintele României? Să-l mai întreb, încă o dată, dacă l-a sunat pe Coldea să facă orice numai să ajungă Udrea în turul doi la prezidențiale? Să-i scuip obrazul pentru aranjamentele care au propulsat-o pe fii-sa, europarlamentar, în timp ce alți tineri deștepți abia își găseau un loc de muncă? Să-i aduc aminte de milionul de euro împrumutat de la CEC? Sau de legăturile cu mafia țigănească pentru niște voturi? Multe întrebări aș avea să-i pun. Inclusiv de pe vremea când era primarul Capitalei.
Cel mai mizerabil caracter. Niciodată nu i-a păsat de semeni. A încălcat legea, a mințit.
Am citit că s-ar afla pe un pat de spital din Paris, cu AVC. Păi, a domnit zece ani și s-a pișat pe sistemul de sănătate românesc. Acum i s-a pus la dispoziție un avion privat către capitala Franței. Câți dintre noi avem acest privilegiu? Murim cu zile. Nu mă bucur de suferința nimănui. Aș vrea să-i fie bine. La un moment dat, toți plătim. Inclusiv eu. Mi-e ciudă că omul ăsta, turnător dovedit, a ocupat cele mai importante funcții în statul român. Prin minciună. Și, repet, a făcut mult rău. Prea mult rău. De când s-a născut, până în ziua de azi.
