De ce n-am mai scris de ceva vreme? Simplu: am avut activități culturale intense cu Bombo al meu, „Bombo, șoricelul cu codița roz”. Și, trebuie să recunosc, au fost activități care mi-au adus multă bucurie. Ele vor continua și în toamnă, pentru că micuța cărticică pentru copii s-a bucurat de un succes peste așteptări. Am întâlnit copii minunați, părinți emoționați și oameni care încă mai cred că o poveste frumoasă poate schimba ceva în sufletul unui copil.
Și poate tocmai de aceea contrastul mă lovește și mai puternic atunci când mă întorc la realitatea de fiecare zi. După ce petreci timp printre copii, printre povești despre bunătate, curaj și prietenie, lumea politică pare cu atât mai tristă, mai zgomotoasă și mai lipsită de repere morale. În cărțile pentru copii există personaje bune și personaje rele, dar măcar fiecare își asumă rolul. În politica românească, lucrurile sunt mult mai încurcate.
Ca orice român, urmăresc însă și grotescul politic de zi cu zi. Încerc, pe cât pot, să nu mă implic afectiv. Fac eforturi serioase în direcția asta. Nu reușesc. Încă. Sper ca foarte curând să pot privi tot acest spectacol cu mai multă detașare, deși nu sunt convins că este posibil atunci când vezi atâta incompetență și atâta cinism.
Sunt nevoit să mă repet pentru a nu știu câta oară. Chiar dacă unii mă vor considera penibil. Mă, voi, ăștia care îl regretați pe Bolojan, de ce o faceți? Ce anume vă face să-l ridicați în slăvi? Tot repetați că a făcut reforme. Care reforme?
Bă, oameni buni, nicio reformă! Și-a bătut joc de învățământ. A tăiat de la mame, de la veterani de război, de la copii cu dizabilități. Asta nu e reformă, asta e lipsă de respect față de cei mai vulnerabili dintre noi. A inventat taxe noi și le-a mărit pe cele existente. A pus presiune pe mediul de afaceri, pe cei care produc și muncesc. În schimb, nu a deranjat marile rețele de evaziune, nu i-a deranjat pe neplătitorii de TVA, nu s-a atins de „băieții deștepți” din energie și nici de marile privilegii care consumă resurse uriașe.
Am explicat de mai multe ori ce înseamnă toate acestea și de ce efectele lor sunt nocive pe termen lung. Nu mai reiau acum argumentele. Spun doar atât: să iei de la cei slabi și să lași în pace marile surse de risipă și de fraudă nu se numește reformă. Se numește bătaie de joc.
Bun. Nicușor Dan venise, la un moment dat, cu o variantă de premier care a stârnit zâmbete și ironii: Eugen Tomac. Nu a mers. Acum îl vrea pe Veștea, un fost pădurar, cu studii despre care s-a discutat și s-a speculat mult în spațiul public. Din punctul meu de vedere, întreaga situație spune multe despre nivelul la care a ajuns politica românească. Nicușor Dan este, în opinia mea, o mare dezamăgire și o rușine pentru funcția pe care o ocupă.
Haideți să închei abrupt.
Eu cred că toți cei enumerați mai sus, și încă mulți alții care gravitează în jurul funcțiilor-cheie ale statului, execută ordine și joacă roluri stabilite dinainte. Nu cred că românii conduc cu adevărat România. Cred că deciziile importante sunt influențate într-o măsură covârșitoare de directive externe, de centre de putere aflate dincolo de granițe și de jocuri ale serviciilor secrete, într-o complicitate pe care cetățeanul obișnuit nici măcar nu o poate vedea.
De aceea vă rog ceva: nu vă atașați emoțional de politicieni. Nu le țineți partea ca unor membri ai familiei. Nu vă certați între voi pentru Nicușor Dan, Ilie Bolojan, Veștea, George Simion, Călin Georgescu sau oricare alt nume aflat astăzi pe ecrane și în titlurile ziarelor.
Niciunul dintre ei nu a ajuns întâmplător unde a ajuns. Iar atunci când înțelegi asta, începi să privești politica mai puțin ca pe o luptă între salvatori și mai mult ca pe un mecanism în care piesele se schimbă, dar jocul rămâne adesea același.
