România traversează o criză mai profundă decât cea economică sau politică: o criză de lideri autentici. Într-un peisaj dominat de promisiuni spectaculoase, marketing agresiv și compromisuri tăcute, alegerea nu mai este între bine și rău, ci între variante insuficiente. Iar asta spune totul despre nivelul la care a ajuns politica românească.
Să lămurim lucrurile: am câțiva prieteni extrem de inteligenți. Unii dintre ei îl simpatizează pe Ilie Bolojan. Alții, pe Nicușor Dan. Sunt și simpatizanți ai lui Călin Georgescu sau George Simion în grupul meu de prieteni.
Personal, cred că niciunul dintre politicienii enumerați nu are valoarea necesară pentru funcțiile pe care le dețin sau le vizează. Am voie să gândesc liber, așa cum și amicii mei o fac.
Am zis că lămurim lucrurile, da? Să începem!
În urmă cu ceva ani, un prieten apropiat m-a rugat să-l urmăresc pe Călin Georgescu la o emisiune – nu mai țin minte postul TV – și să-i spun o părere. L-am urmărit, dar nu până la capăt. I-am transmis atunci: un tip fără substanță, gol, subțire, care urmărește un scop. Un discurs manipulator. Vrea să pară ceea ce nu este. Mi s-a părut un om lipsit de consistență, un oportunist.
Să revenim în actualitate: eu aș fi, teoretic, un posibil adept al lui Georgescu, dar nu pot, nici dacă mă pici cu ceară. De ce? Pentru că nu pot lua în serios afirmații de tipul: redresăm economia prin scăderea carburantului la un leu pe litru, ne salvează „industria calului” sau ne îmbogățim cultivând cânepă. Plus alte elucubrații economice.
Mai mult, ni se spune că în curând vom renunța la telefoanele mobile și vom comunica prin telepatie, precum Ștefan cel Mare cu soldații săi. Serios? Trebuie să cred și că (proto)româna este baza limbii latine? Că Danemarca vine de la Dacia? Sunt afirmații care nu mai țin de opinie, ci de o ruptură evidentă de realitate.
Te întreabă presa dacă îl cunoști pe Potra. Spui, cu nonșalanță, că nu. Ulterior se dovedește că era un apropiat, că existau întâlniri. Nu mai intru în detalii. Dar astfel de contradicții sunt suficiente.
Nu stau să enumăr toate aberațiile sau să arăt de câte ori au fost folosite citate din autori sau filme ca și cum ar fi fost idei proprii. Răspunsul meu pentru prietenii care îl simpatizează rămâne același: cum să susțin un astfel de personaj?
Despre George Simion: cum poți spune că povestea cu apartamentele de 30.000 de euro a fost doar o strategie de marketing politic, după ce ai convins atâția oameni să te voteze? Asta nu mai e politică, e o problemă de credibilitate.
Și mai e o întrebare: după ce Diana Șoșoacă a declarat în repetate rânduri lucruri extrem de grave la adresa ta, de ce nu ai reacționat în instanță? De ce nu ai clarificat lucrurile până la capăt? Tăcerea, în astfel de situații, nu ajută.
În rest, pentru mine, Simion rămâne un personaj care nu merită atenția pe care o primește. Un fals, promovat și susținut de anumite grupări. Dar mă opresc aici.
Puțin despre Nicușor Dan: dacă ar fi avut coloană vertebrală, nu ar fi trebuit, pentru nimic în lume, să abandoneze funcția de primar general. Bucureștenii îi dăduseră o șansă, chiar și în condițiile unor rezultate discutabile.
Dar nu a fost doar decizia lui. Hai să fim serioși. I s-a cerut și a executat. Nu suntem copii, înțelegem cum funcționează lucrurile.
Este genial ca matematician, dar insuficient ca lider politic. România avea nevoie de un lider autentic, ferm, implicat total în treburile țării. Un fel de avocat între societatea civilă și instituțiile statului. O voce puternică.
Mă opresc aici. Voi reveni cu un editorial despre cum văd eu un președinte al României.
Ce aș avea de împărțit personal cu premierul Ilie Bolojan? Nimic. Nu am simpatii politice. Dimpotrivă, l-am apreciat când era primarul municipiului Oradea și îmi doream să ajungă, cu orice preț, în fruntea Guvernului. Credeam în capacitatea lui de a reforma un stat sufocat de corupție, nonvaloare și imoralitate.
M-a dezamăgit? Da, într-o anumită măsură. Aș fi vrut să văd alt tip de acțiune. Primul lucru pe care ar fi trebuit să-l facă era să vină cu o formulă clară și eficientă de combatere a corupției. Discuții serioase cu Legislativul, legi bine făcute, aplicate fără milă.
Tăiat în carne vie. Eliminarea căpușarilor și a interpușilor. Fără excepții.
Și da, rămân la ideea mea: concursurile trebuie să fie corecte. Să nu mai fie trucate. Să nu mai ajungă să conducă oameni nepregătiți, în timp ce tineri competenți și morali sunt ținuți pe margine.
În schimb, vedem altceva: se taie de la cei vulnerabili, de la mame, de la persoane cu handicap. Sănătatea devine un lux pentru cei fără venituri. Pensiile speciale rămân. Sistemul rămâne.
Iar întrebarea este simplă: de ce nu se intervine acolo unde problema este reală – în zona corupției sistemice?
Relansăm România cum? Prin încurajarea importurilor, prin împrumuturi externe, în timp ce descurajăm producția, agricultura, serviciile și investițiile?
Din decembrie 1989, s-a furat enorm. Devize umflate de câteva ori, lucrări fictive, achiziții la prețuri aberante. Nu sunt povești. Sunt realități confirmate.
Bolojan știe toate aceste lucruri. Știe că există soluții. Dar, în afară de creșteri de taxe și impozite, nu vedem acea intervenție radicală care ar schimba cu adevărat sistemul.
Concluzia mea este clară: când în România se va lupta cu adevărat împotriva corupției, prin legi dure și aplicate corect, când funcțiile publice vor fi ocupate prin concursuri reale, de profesioniști, nu de relații, abia atunci această țară își va reveni.
Va veni acel moment? Nu!
