Spațiul online este inundat de ani buni de videoclipuri cu Marian Ceaușescu, autointitulat „justițiar al străzii”. Personajul s-a remarcat prin confruntări directe, zgomotoase și profund jignitoare cu foști și actuali politicieni de rang înalt, oameni de afaceri, dar și foști ofițeri ai serviciilor secrete – mulți dintre aceștia implicați în dosare penale de milioane și zeci de milioane de euro.
Stilul său este simplu: urlat, insultat, etichetat. Uneori cu țintă corectă, alteori la grămadă. Până și fostul infractor condamnat Gigi Becali a părut încântat de formula devenită marcă personală: „Borfașule, bă, borfașule, dă, bă, banii înapoi!”
Un lucru trebuie însă clarificat fără echivoc: Marian Ceaușescu nu are nicio legătură de rudenie cu familia fostului dictator. Numele său real este Marian Tivilic Moroșanu. Supranumele „Ceaușescu” i-a fost lipit în mod caricatural, mai ales din cauza stilului agresiv și a tonalității imperative din proteste.
Moroșanu susține că a participat la Revoluția din decembrie 1989 și că, în urma bătăilor primite de la mineri în iunie 1990, ar fi rămas cu sechele, inclusiv un defect de vorbire. Aceste afirmații sunt greu de verificat în lipsa unor documente publice clare, dar sunt constant invocate pentru a explica comportamentul său.
Justițiar selectiv și prietenii suspecte
Deși se pretinde necruțător cu persoanele implicate penal, Marian Ceaușescu nu este lipsit de episoade controversate. Un exemplu intens discutat online este interacțiunea sa cu așa-numita „Blonda de la Nordis”. De această dată, „justițiarul” nu a apostrofat, nu a strigat, nu a cerut explicații. A îmbrățișat și a sărutat.
Selectivitatea ridică semne de întrebare serioase. La fel și o altă curiozitate publică, constant formulată, dar niciodată lămurită: din ce trăiește Marian Ceaușescu? Cine îi finanțează prezența constantă în stradă, deplasările, timpul și, nu în ultimul rând, amenzile repetate primite pentru comportament contravențional?
Ce studii are „justițiarul”?
Răspunsul oficial, de pe pagina personală, este dezarmant prin vag: „A învățat la București.”
Atât. Fără liceu menționat. Fără facultate. Fără calificare.
Dar adevărata radiografie a nivelului intelectual nu vine din CV-uri inexistente, ci din textele publicate chiar de autor. Iată un exemplu real, dintr-o postare publică din 12 februarie a.c., referitoare la Dumitru Dragomir:
„Dumitru Dragomir (Mitică) întâmpinat la al 2 lea termen din apel la ICCJ cu o cutie de lecitină, pentru ași aduce aminte de infracțiunile pe care l-ea săvârșit dar cică nu-și mai aduce aminte de ele.
Mitică. Domnul Dragomir.
Eu. Domn ai fost până să devii o jigodie.”
Corectura (minimală) necesară
Greșelile sunt flagrante și nu pot fi puse pe seama emoției sau vitezei de tastare:
- „al 2 lea” → corect: „al 2-lea”;
- „ași aduce aminte” → corect: „a-și aduce aminte”;
- „l-ea săvârșit” → corect: „le-a săvârșit”;
- lipsesc virgule obligatorii;
- construcții frazale greoaie, aproape ilizibile.
Și acestea sunt doar cele evidente. Alte erori de punctuație și coerență nici nu mai merită inventariate.
Între adevăr și impostură
Nu, problema nu este că Marian Ceaușescu greșește gramatical. Problema este discrepanța dintre poziția morală revendicată și nivelul real de competență, rigoare și imparțialitate.
Da, de multe ori acuză persoane care merită întrebări incomode. Dar o face într-un mod jignitor, agresiv și, uneori, la limita infracționalului. Iar un „justițiar” care nu poate respecta reguli elementare de exprimare și coerență devine, inevitabil, vulnerabil la suspiciunea de manipulare.
Rămâne, așadar, întrebarea-cheie – una pe care Moroșanu o evită constant:
Din ce trăiești, Marian Ceaușescu?
Cine te susține financiar?
Și, mai ales, cui folosește acest spectacol permanent al indignării?
Pentru că între justiție civică și circ mediatic există o graniță clară.
Iar granița aceea se numește credibilitate.
Partea superioară a formularului
Partea inferioară a formularului
